cursuri inot

Inotul sincron la Bucharest Sport Club


Am inceput de foarte putin timp antrenamentele de inot sincron... am inceput in joaca, din curiozitate, din dorinta de a ne petrece o sambata inedita impreuna cu inotatoarele noastre, asa cum ne-am petrecut multe sambete impreuna - alergand, pedaland, facand gimnastica in parcuri, am inceput fara sa banuim ca vom avea parte de o surpriza. Am fost total surprinsi sa vedem cat de multe fete au venit la prima provocare, cat de bucuroase au fost, cat de nerabdatoare au asteptat urmatorul antrenament...la un sport care este cunoscut in Romania doar din transmisiile de la marile competitii ale lumii.

Inot Sincron

Acum, daca analizam dincolo de impactul emotional al inceputului, incepe sa ni se para firesc faptul ca s-a nascut "aripa" inot sincron la Bucharest Sport Club. Suntem clubul care are de 10 ani de zile antrenori de inot foarte buni, dedicati, iubitori de copii si talentati, dar in acelasi timp, tot de 10 ani avem coregrafe de exceptie, recunoscute in plan national si international, care reusesc alaturi de sportivele lor sa aduce trofee din marile competitii de dans ale lumii. Inot + coregrafie = inot sincron. Deci, era normal sa se nasca aceasta idee, sa viseze cineva la ea, sa ne lasam convinsi de acest vis...

Si cum toate barierele se ridica atunci cand iti doresti cu adevarat sa faci ceva, toate dificultatile (legate de programul sportivilor, de programul antrenoarelor, de locul unde vom putea face antrenamentele) si-au gasit rezolvarea... si iata-ne in fata unui nou inceput.

Cursurile de inot sincron se adreseaza sportivelor BSC de 6-12 ani (de la sectiile de inot, dansuri si triatlon) si se desfasoara in fiecare sambata, la bazinul de sarituri Lia Manoliu, de la ora 10,30 pentru grupa de varsta 6-7 ani si de la ora 11,00 pentru grupa de varsta 8-12 ani.




Despre inotul sincron

Inot Sincron Inotul sincron este imbinarea intre inot, dans si gimnastica, cu miscari executate pe ritmul muzicii de una, doua sau mai multe sportive.
Inotul sincron necesita abilitati avansate in apa: putere, rezistenta, flexibilitate, gratie, arta, sincronizare, precum si un control perfect al respiratiei.

Pentru ca se lucreaza permanent in echipa, este practicat cu placere de inotatoare, este distractiv, dezvolta spiritul de echipa si capacitatea de a lucra in echipa.

Pentru ca inotul sincron nu poate exista fara muzica si fara costume, putem spune ca evolutiile sportivelor in competitii sunt mici "spectacole" - cu ritm, cu tema artistica, cu momente de acrobatie ce se imbina cu momente de gratie desavarsita, cu armonie perfecta intre muzica, expresie, costume si miscari.


Scurt istoric al inotului sincron

La inceputurile sale, inotul sincron era cunoscut sub denumirea de "balet acvatic". Prima competitie a avut loc in 1891 in Berlin, Germania. Multe cluburi de inot au fost infiintate in acea perioada, iar sportul s-a dezvoltat simultan si in Canada. In paralel cu dezvoltarea lui ca sport, baletul acvatic a fost adoptat si de industria spectacolelor, pe multe scene din Londra si Glasgow, aparand in perioada respectiva bazine cu apa in care artistele inotatoare isi prezentau numerele de "balet".

Inot Sincron In 1907, australianca Annette Kellerman a popularizat acest sport, prezentand un numar de balet in apa intr-un bazin instalat in New York Hippodrome... in acest fel "baletul acvatic" a pasit pe taram american.

Primul club de balet acvatic a fost infiintat de Katherine Curtis la Universitatea din Chicago, acolo unde o echipa a inceput sa execute miscari artistice si acrobatice in formatie... sub denumirea de "inot ritmic".In 1933 si 1934, Katherine Curtis a organizat o serie de show-uri intitulate "Sirenele Moderne ale lui Kay Curtis". Pentru prima data, prezentatorul a anuntat ca urmeaza un show de INOT SINCRON.

In 1941, inotul sincron a fost recunoscut oficial ca sport, in 1954 a fost recunoscut oficial de FINA, iar in 1984 a fost primit in familia sporturilor olimpice.

14 lucruri interesante despre inotul sincron

  1. Este "sincron"! Este o imbinare de elemente acrobatice coordonate perfect, inot si dans. Inotul sincron necesita multa gratie, multa forta, flexibilitate, contol al respiratiei, ritmicitate si rezistenta. Nu va lasati inselati de aparente si de zambetul sportivelor - acest sport nu este deloc usor !
  2. Nu mai este demult doar "balet". Inotul sincron a aparut ca si "balet acvatic" la inceputul secolului XIX, atunci cand a fost prezentat pe scene, in bazine cu apa, in cadrul unor spectacole. In jurul anului 1930, baletului i s-au adaugat elementele acrobatice si evolutia in formatie, devenind "inot ritmic".
  3. Rezervat "femininului". Inotul sincron este al doilea sport olimpic rezervat doar femeilor (celalalt fiind gimnastica ritmica)
  4. Duet... sau formatie. La primele evenimente olimpice, sportivele practicante de inot sincron au evoluat "solo". Va puteti pune intrebarea "cum se poate face sincron solo"? Ideea era de sincronizare cu muzica. Din 2012, in competitiile olimpice au fost gazduite 2 tipuri de intreceri sincron: duet (2 sportive) si formatie (8 sportive).
  5. Tehnic si artistic. Inotul sincron are doua aspecte care se jurizeaza in competitii: cel tehnic si cel artistic. Din punct de vedere tehnic, sportivele trebuie sa execute perfect, sicronizat, o serie de miscari si pozitii. Din punct de vedere artistic, totul se leaga de muzica. Bazinele pentru competitii sunt dotate cu instalatii de sunet subacvatice, astfel incat sportivele sa auda permanent muzica.
  6. Evolutia in afara bazinului. Inainte de a plonja in apa pentru a-si prezenta programul artistic, sportivele au 10 secunde de evolutie la sol (pe marginea bazinului), cu coreografie spectaculoasa, pregatire si intrare in apa. Aceasta evolutie trebuie sa adune puncte din partea juriului.
  7. 10 arbitri, 100 de puncte posibile. Cele 100 de puncte exprima aprecierea juriului cu privire la 6 aspecte: executie tehnica, coreografie, sincronizare, dificultatea miscarilor, interpretarea muzicii si modul de prezentare. Zambiti arbitrilor!
  8. Nu atingeti! In timpul evolutiei, sportivele nu au voie sa atinga fundul bazinului. Orice atingere va aduce echipei 2 puncte de penalizare.
  9. Ochii mari! Sportivele de la inot sincron tin permanent ochii deschisi - chiar si sub apa pentru a se putea ghida in executarea miscarilor si pentru a se sincroniza cu celelalte componente ale echipei. Ochelarii de inot sunt interzisi! "Clips"-urile pentru nas sunt permise! Ele ajuta sportivele sa isi tina respiratia. Unele sportive isi pot tine respiratia si 3 minute, desi, in executarea elementelor este necesar sa isi tina respiratia maxim 1 minut.
  10. Acoperiti-va! Fara bichini si costume in doua piese! In inotul sincron sunt permise doar costumele de inot intregi si decente, adecvate coregrafiilor, temelor si selectiei muzicale.
  11. Multa putere! Inotul sincron contine multe miscari, ridicari, mentineri, trageri, impingeri, sustineri - in maini, in picioare, in forta, in echilibru - etc. Si, reamintiti-va...cand ridica o colega nu pot atinge fundul bazinului! Vorbim despre multa putere aici.
  12. Exersare, exersare, exersare. Sportivele din inotul sincron olimpic se antreneaza mai mult decat orice alti sportivi. Ele petrec 6 zile pe saptamana repetand miscarile, 8 ore pe zi - 6 in apa si 2 dedicate antrenamentului pe uscat.
  13. Fermecatoare! Orice om care iese din apa are o problema cu "freza" (asociat fiind de multe ori cu un caine plouat :))) Nu este si cazul sportivelor din inotul sincron, care isi pregatesc fiecare detaliu si isi "fixeaza" fiecare fir de par cu ajutorul unor geluri speciale. Astfel, isi asigura aspectul fermecator pe tot parcursul evolutiei si dupa aceasta...pana la primul dus fierbinte :)
  14. Farduri si sclipici! Asemenea dansatoarelor, inotatoarele utilizeaza fardurile (evident, rezistente la apa) pentru a se asigura ca juratii pot vedea expresivitatea si emotiile pe care le transmit chipurile lor. Machiajul lor este "asortat" cu tema aleasa, cu muzica si costumele pe care le poarta.

bsc